miercuri, 15 decembrie 2010

placerea femeii

Se pare că sunt singura femeie care vrea să vorbească despre independenţa femeii şi acest lucru mă face să mă simt ‘tabu’. Este greşit să mă simt confortabil în corpul meu? Este greşit să simt că nu am nevoie de un bărbat şi că nici nu vreau să am întotdeauna unul? Este greşit să mă masturbez? Este greşit să fiu o fiinţă sexuală? Sau este greşit să fiu independentă? Sinceră să fiu simt acest lucru mai tot timpul. 

Ca femei ni se spune să nu ne apropiem de locurile noastre intime pentru că sunt ‘murdare’ sau ‘interzise’. Suntem condamnate la educaţie sexuală deficitară şi chiar suntem îndemnate să ne considerăm păcătoase, fiindcă facem lucruri care ne dau satisfacție. 

Pe de altă parte, dacă eşti o fată căreia îi place să sărute, să fie atinsă şi îmbrăţişată de băieţi, atunci eşti privită ca o fufă, în timp ce băieţii se bucură de aceste lucruri fără să fie etichetaţi. Se consideră că fetele nu au dreptul să simtă plăcere, dar băieţii da. Este dificil să accepţi acest standard dublu. 

Dar ştii ceva? Acest standard dublu trebuie să se schimbe odată, cu cineva şi poate foarte bine să înceapă cu mine. O să trâmbiţez asta de pe acoperişul caselor: Mă simt bine cu mine! Mă masturbez. Sărut şi îmbrăţişez băieţi. Şi sunt mândră de asta! Nu am făcut sex, dar nu aştept neapărat să mă mărit pentru asta. Când voi întâlni bărbatul potrivit, voi fi pregătită cu prezervative şi lubrifiant. 

Ceea ce avem nevoie este să ne unim şi să fim mândre de ceea ce suntem. Doar aşa lucrurile se pot schimba. Între timp, sunt tabu, ocolită şi sunt mândră de asta. 

luni, 6 decembrie 2010

studiu despre responsabilitatea sexuala a tinerilor

În luna aprilie 2010, Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii - ARPS a desfășurat o cercetare de tip cantitativ privind „cunoștințele, atitudinile și practicile tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani legate de infecția cu HIV, alte infecții cu transmitere sexuală și consecințele practicării sexului neprotejat”. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1325 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, din mediul urban și rural.

Debutul vieții sexuale poate reprezenta un moment de risc pentru contractarea unor anumite infecţii cu transmitere sexuală dar indică, în același timp, o anumită atitudine generală a tinerilor față de relațiile intime. Aproximativ 62% dintre tineri declară că și-au început viața sexuală, în vreme ce 26,6% declară că nu au făcut acest pas.

 În legătură cu utilizarea prezervativului, 27% dintre tinerii care și-au început viața sexuală declară că nu au folosit prezervativul la primul contact sexual, 32% dintre ei motivând că a fost ceva neprevăzut, 29% motivând încrederea în partener, iar 15%, un procent reprezentativ, explicând că nu s-au gândit să folosească prezervativul.

 Dintre tinerii care au folosit prezervativul la primul contact sexual, 70% l-au folosit pentru evitarea unei sarcini nedorite, iar doar jumătate s-au gândit la evitarea unei infecţii cu transmitere sexuală. Un procent îngrijorător de mare dintre tinerii de 15-24 de ani care și-au început viața sexuală  – 16,3% - declară că nu au folosit niciodată prezervativul. Aceștia reprezintă o categorie de tineri cu risc ridicat de contractare a infecţiilor sexuale, mai ales în condițiile în care acest comportament este cumulat cu tendința de a avea relații ocazionale. Principalul motiv pentru care nu au utilizat prezervativul a fost încrederea în partener/ă – 46,9%.

duminică, 28 noiembrie 2010

cum am invatat despre sex


Despre sex nu am avut multe discutii cu mama. Nu am stiut clar ce se petrece intre un barbat si o femeie si pana prin clasa a III-a nu m-a preocupat acest subiect prea tare. Eram preocupata cu lectura si visam sa „ma fac” arheolog. Prin urmare nu prea imi pasa, mi se parea un subiect situat la periferia intereselor mele. Insa nu pot nega ca din cand in cand eram curioasa si incercam sa descifrez misterul asemeni unui detectiv.  Adunasem pe ici pe colo susotelile pe care ni le spuneam, noi pustii cartierului, seara cand jucam Flori fete sau baieti, melodii sau cantareti in fata blocului si am ramas total perplexa cand un pusti a venit cu un „balon” umplut cu apa si toti ceilalti copii mai mari din cartier au inceput sa rada. Eu nu prea intelesesem ce era amuzant, credeam ca era un simplu balon. Nu stiam ce e un prezervativ si la ce foloseste el. De aceea cand am gasit la o verisoara mai mare un manual de biologie si am citit despre inmultirea la conifere am reusit sa gasesc liantul si sa imi dau seama care e treaba aia misterioasa, numita sex.  Incepuse astfel o noua „era” in sfera mea de gandire si interese.

Ce e drept, educatia sexuala este rar facuta de catre parinti. Exista in continuare un tabu si o jena in a discuta despre sex cu parintii. Si este de inteles pe alocuri, mai ales cand si acestia simt acelasi lucru. Eu am fost copilul si mai tarziu adolescentul tipic: nu am vorbit despre sex cu parintii si nici ei nu s-a obosit sa ma initieze in acest subiect. Mama incepuse sa fie confidenta mea incepand de la prima menstruatie, dar a evitat cu grija orice discutie legata de viata sexuala. Eu si fetele de varsta mea, am fost categoric generatia Popcorn, Bravo si Cool Girls. Revistele de muzica erau o prelungire a tuturor activitatilor noastre de pustoaice de 11-12 ani: aveau postere, stiri despre actori, articole despre cum sa te machiezi si mai mult decat orice, aveau pagina dedicata sexului. Acele pagini au fost pentru mine unul din cele mai serioase motive pentru care asteptam revistele luna de luna. Acolo aflam ce se petrece cu corpul meu, aflam despre „prima data”, despre orgasm, despre tipurile de sex, despre pozitii. Erau si povesti cu fete de varsta mea care adresau intrebari si care primeau raspunsuri de la redactie. Revistele acestea au fost manualul din care am invata ce inseamna viata sexuala, ce inseamna a face sex si cum te poti pregati ca fata pentru acest pas. Stiam ca nu trebuie sa ne grabim, sa asteptam, sa comunicam cu iubitii nostri sa aiba rabdare daca nu suntem pregatite. Erau sfaturi pertinente. Cand am intrat la liceu eram „toba” de cunostinte privind sexul si viata sexuala. Cunoasteam teoria, cunosteam povestile si experientele fetelor citite in reviste, citisem chiar si un tratat despre sexologie. Confidentele dintre fete, facute in ultima banca in pauze, discutiile avute la baie pe ascuns sau pe banca in parc se adunau si ele experientelor noastre. Invatam una de la cealalta si discutam tot-tot intre noi pe soptite: cum e treaba cu sarutul, cum se face, cum treci peste jena de a fi goala langa un baiat, cum sa il mangai. Toate erau subiecte „hot” si de interes maxim.

causing pain - provoaca durerea

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

pasi catre bine

M-am căsătorit (dacă se poate spune aşa) la vârstă de 18 ani, iubindu-l foarte puţin pe cel cu care credeam, la vârsta aceea, că îmi voi petrece restul vieţii, dar respectându-l şi crezând că iubirea lui pentru mine va ajunge. Dar târziu mi-am dat seama că nu era iubire, era posesivitate, eram un “bun” obţinut.

Uşor, uşor, mi-am modelat personalitatea după placul lui, aproape mă îndepărtase de restul familiei. Când ceva nu era aşa cum dorea el, devenea nervos şi, dacă nu reuşeam să evit discuţiile, se ajungea la violenţă verbală, chiar şi fizică.

Nu spun că dacă persoana de lângă tine nu este violentă decât foarte rar e ok. Nu! Greşit! Nu cu violenţă se ţine o familie. Nici dacă te jigneşte, mai mult sau mai puţin, nu este normal, nu poţi spune “LA MINE TOTUL E BINE, NU MĂ BATE, DOAR MĂ ÎNJURĂ!”

O familie se întreţine cu armonie, orice problemă se discută civilizat şi se caută o rezolvare a ei împreună. Aşa am visat să fie familia mea, dacă eu nu am crescut într-un mediu civilizat, pentru fiica mea îmi doream acea familie: cu armonie, înţelegere şi vorbe frumoase.

Pe la 30 de ani m-am trezit la realitate şi am început să-mi impun punctul de vedere. Totul s-a dus de râpă. Văzând că nu mai sunt cum dorea el, că m-a scăpat din mână, cum se spune, a început calvarul: a început să consume alcool în cantităţi mari zi de zi, la serviciu nu mai mergea decât o săptămâna da, una nu.

Mă jignea mereu adresându-mi apelative neortodoxe, a profitat de boală mamei mele (tulburare psihică) şi a întors-o împotriva mea şi uneori (asta fără voinţa lui) chiar şi a fiicei mele.