duminică, 28 noiembrie 2010

cum am invatat despre sex


Despre sex nu am avut multe discutii cu mama. Nu am stiut clar ce se petrece intre un barbat si o femeie si pana prin clasa a III-a nu m-a preocupat acest subiect prea tare. Eram preocupata cu lectura si visam sa „ma fac” arheolog. Prin urmare nu prea imi pasa, mi se parea un subiect situat la periferia intereselor mele. Insa nu pot nega ca din cand in cand eram curioasa si incercam sa descifrez misterul asemeni unui detectiv.  Adunasem pe ici pe colo susotelile pe care ni le spuneam, noi pustii cartierului, seara cand jucam Flori fete sau baieti, melodii sau cantareti in fata blocului si am ramas total perplexa cand un pusti a venit cu un „balon” umplut cu apa si toti ceilalti copii mai mari din cartier au inceput sa rada. Eu nu prea intelesesem ce era amuzant, credeam ca era un simplu balon. Nu stiam ce e un prezervativ si la ce foloseste el. De aceea cand am gasit la o verisoara mai mare un manual de biologie si am citit despre inmultirea la conifere am reusit sa gasesc liantul si sa imi dau seama care e treaba aia misterioasa, numita sex.  Incepuse astfel o noua „era” in sfera mea de gandire si interese.

Ce e drept, educatia sexuala este rar facuta de catre parinti. Exista in continuare un tabu si o jena in a discuta despre sex cu parintii. Si este de inteles pe alocuri, mai ales cand si acestia simt acelasi lucru. Eu am fost copilul si mai tarziu adolescentul tipic: nu am vorbit despre sex cu parintii si nici ei nu s-a obosit sa ma initieze in acest subiect. Mama incepuse sa fie confidenta mea incepand de la prima menstruatie, dar a evitat cu grija orice discutie legata de viata sexuala. Eu si fetele de varsta mea, am fost categoric generatia Popcorn, Bravo si Cool Girls. Revistele de muzica erau o prelungire a tuturor activitatilor noastre de pustoaice de 11-12 ani: aveau postere, stiri despre actori, articole despre cum sa te machiezi si mai mult decat orice, aveau pagina dedicata sexului. Acele pagini au fost pentru mine unul din cele mai serioase motive pentru care asteptam revistele luna de luna. Acolo aflam ce se petrece cu corpul meu, aflam despre „prima data”, despre orgasm, despre tipurile de sex, despre pozitii. Erau si povesti cu fete de varsta mea care adresau intrebari si care primeau raspunsuri de la redactie. Revistele acestea au fost manualul din care am invata ce inseamna viata sexuala, ce inseamna a face sex si cum te poti pregati ca fata pentru acest pas. Stiam ca nu trebuie sa ne grabim, sa asteptam, sa comunicam cu iubitii nostri sa aiba rabdare daca nu suntem pregatite. Erau sfaturi pertinente. Cand am intrat la liceu eram „toba” de cunostinte privind sexul si viata sexuala. Cunoasteam teoria, cunosteam povestile si experientele fetelor citite in reviste, citisem chiar si un tratat despre sexologie. Confidentele dintre fete, facute in ultima banca in pauze, discutiile avute la baie pe ascuns sau pe banca in parc se adunau si ele experientelor noastre. Invatam una de la cealalta si discutam tot-tot intre noi pe soptite: cum e treaba cu sarutul, cum se face, cum treci peste jena de a fi goala langa un baiat, cum sa il mangai. Toate erau subiecte „hot” si de interes maxim.

causing pain - provoaca durerea

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

pasi catre bine

M-am căsătorit (dacă se poate spune aşa) la vârstă de 18 ani, iubindu-l foarte puţin pe cel cu care credeam, la vârsta aceea, că îmi voi petrece restul vieţii, dar respectându-l şi crezând că iubirea lui pentru mine va ajunge. Dar târziu mi-am dat seama că nu era iubire, era posesivitate, eram un “bun” obţinut.

Uşor, uşor, mi-am modelat personalitatea după placul lui, aproape mă îndepărtase de restul familiei. Când ceva nu era aşa cum dorea el, devenea nervos şi, dacă nu reuşeam să evit discuţiile, se ajungea la violenţă verbală, chiar şi fizică.

Nu spun că dacă persoana de lângă tine nu este violentă decât foarte rar e ok. Nu! Greşit! Nu cu violenţă se ţine o familie. Nici dacă te jigneşte, mai mult sau mai puţin, nu este normal, nu poţi spune “LA MINE TOTUL E BINE, NU MĂ BATE, DOAR MĂ ÎNJURĂ!”

O familie se întreţine cu armonie, orice problemă se discută civilizat şi se caută o rezolvare a ei împreună. Aşa am visat să fie familia mea, dacă eu nu am crescut într-un mediu civilizat, pentru fiica mea îmi doream acea familie: cu armonie, înţelegere şi vorbe frumoase.

Pe la 30 de ani m-am trezit la realitate şi am început să-mi impun punctul de vedere. Totul s-a dus de râpă. Văzând că nu mai sunt cum dorea el, că m-a scăpat din mână, cum se spune, a început calvarul: a început să consume alcool în cantităţi mari zi de zi, la serviciu nu mai mergea decât o săptămâna da, una nu.

Mă jignea mereu adresându-mi apelative neortodoxe, a profitat de boală mamei mele (tulburare psihică) şi a întors-o împotriva mea şi uneori (asta fără voinţa lui) chiar şi a fiicei mele.