Aveam 22 de ani, eram in anul 2 de facultate. Prima data am vazut-o la cursul de Moneda. Ne-am privit ochi in ochi din colturi diferite ale salii. Parca o vad si acum. Ne studiam ca doua mamifere anxioase la prima lor vanatoare. Apoi a urmat cursul de Comunicare, in care i-am trimis un biletel in forma de floare si ii ceream numarul de telefon. Altceva nu mi-a venit in minte. Nu mi-a zis nimeni ce sa fac in cazurile astea.
Am iesit cu ea o data la un suc. Apoi a doua oara am fost sa jucam tenis. Lucrurile pareau perfecte. Imi aduc si aminte cand m-am indragostit fara limite de ea. Eram impreuna si niste catei se invarteau pe langa un camin de studenti la agronomie. Ea s-a aplecat si i-a mangaiat. Mi s-a parut ceva atat de frumos in mangaierea aceea. Incredibil. M-am indragostit. N-am stiut mai mult. Apoi am mers in barul nostru preferat, de pe Copou, de langa Gradina Botanica, in care chelnerul iti aduce berea si iti spune haios: “Pofta buna!” Tot ce-mi amintesc din acea zi a fost momentul cand am sarutat-o pentru prima data. Am sarutat-o cu sete. Ea a raspuns la fel. N-am sa uit niciodata acel sarut. N-am sa uit nici ca dupa aceea mi-a spus ca are pe cineva in alt oras, cineva care o asteapta. As fi vrut sa continui. Ea la fel. Ne-am oprit.
A urmat apoi o zi in care i-am spus ca vreau sa facem de macare impreuna. N-am stiut ce sa ne zicem altceva. Si am facut de mancare. Am baut vin rosu. Am ras. Nu stiu cum am ajuns sa ne scoatem hainele de pe noi. Si totusi… in mintea mea era chiar si atunci momentul in care mi-a zis ca are pe cineva. Ce faceam noi atunci? Ce eram eu pentru ea? Ce era ea pentru mine? Normal ca nu a mers. Tot ce-mi amintesc e corpul ei gol si frumos, imbracat in ochii si mainile mele. Apoi cand m-am oprit, imi amintesc de sentimentul groaznic de goliciune pe care il aveam. Eram gol. Si afara si inauntru. Ea s-a dus sa faca dus. Eu mi-am scufundat ochii in propriile palme. Eram derutat. Eram indragostit. Eram revoltat. Eram in camera unei femei frumoase care-mi statuse goala in brate. Simteam ca am dezamagit-o. Ca m-am dezamagit si pe mine. Si ma simteam singur. Ceva nu era cum trebuia sa fie.
In lipsa lor atunci nu am stiut altceva mai bun sa fac decat sa incep un jurnal. Si sa scriu :
O văd şi acum. Stând la masă în bucătărie. Explicându-mi că trece printr-o perioadă grea. Că ţine la mine. Dar e mai bine să nu continuăm. O văd în tricoul ei larg, ascunzând culoarea fragedă a nopţilor mele albe. O văd vorbindu-mi cu dulceaţă de mâncarea ei sărată. “Hai, hai... mănâncă tot! E cu pătrunjel verde !” O văd râzând cu dinţişorii ei rebeli. Ascunzându-se după buze, jucându-se cu ochii mei. Eram singuri. Ea, fata târzie, femeia verde, eu adolescentul târziu, bărbatul necopt. Eram singuri. Respiraţia ei în palma mea, în urechea mea. Era totul acolo. Obsesia mea. Noaptea în care regina avea să fie centimetrul de piele al gâtului ei. Iar rege... nasul meu odihnindu-se în tronul simplu al părului ei.
O văd şi acum... spunând Nu... Nu mă săruta... Nu strica totul! O văd strigându-mi parcă în urechi :. „Prostule, oare nu-ţi dai seama că-ţi dau ceea ce vroiai ?... Noaptea ta, noaptea mea, noaptea noastră. Nu mă săruta, prostule! ”Am sărutat-o.
La dracu... Adolescent târziu. Bărbat necopt...
Asa ca am cazut de la inaltimea celor 22 de ani. M-am intrebat mult timp ce inseamna sa fiu barbat si ce ar trebui sa fac. Nimeni nu mi-a zis vreodata. Desi acum ceva mai matur, inca incerc sa-mi gasesc raspunsurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu